CulturăNews

O ie uriașă, cusută cu motive gorjenești, va fi expusă la Târgu Jiu de Sânziene

Târgu Jiul va găzdui miercuri, 24 iunie, de Sânziene, un eveniment cultural inedit dedicat patrimoniului și tradițiilor românești. Asociația Docuart va lansa instalația de artă „O IE CÂT UN SAT – Cămașă-arhetip a lumii rurale”, o lucrare spectaculoasă ce va putea fi admirată în Parcul Coloana fără Sfârșit, între orele 12:00 și 20:00.

Piesa centrală a instalației este o ie cu altiță de aproximativ 20 de metri pătrați, realizată manual cu motive tradiționale gorjenești în cadrul atelierului de artă populară Acul & Ața. Lucrarea este completată de o impresionantă coadă împletită de 220 de centimetri, creată de artistul George Soare, alături de plante medicinale și alte elemente decorative inspirate din universul feminin tradițional.

Potrivit organizatorilor, instalația este construită în jurul a două simboluri esențiale ale culturii românești: ia cu altiță și coada împletită. Cele două elemente sunt reinterpretate într-o formă artistică contemporană și transformate într-un omagiu adus feminității, memoriei colective și patrimoniului cultural imaterial.

Lucrarea pornește de la ia cu altiță, inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, și propune o imagine simbolică a femeii ca păstrătoare a tradițiilor, a vieții și a identității comunitare. Prin dimensiunile sale neobișnuite și prin bogăția simbolurilor folosite, instalația își propune să atragă atenția asupra valorilor culturale care au definit generații întregi.

Evenimentul face parte din proiectul „Lemnul, Pânza și Vorba”, derulat de Docuart pentru promovarea patrimoniului cultural material și imaterial din Gorj și pentru readucerea în atenția publicului a meșteșugurilor și simbolurilor tradiționale.

Organizatorii îi invită pe locuitorii din Târgu Jiu și pe turiști să descopere această creație artistică de mari dimensiuni, care îmbină tradiția și arta contemporană într-un spațiu simbolic aflat la poalele Coloanei fără Sfârșit.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button