NewsȘtiri

Cine este medicul specialist în psihiatrie pediatrică care își începe activitatea la spitalul din Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu își extinde echipa medicală. Începând de luni, 16 februarie 2026, doctorul Radu Enculescu, medic specialist în Psihiatrie pediatrică, își va începe activitatea în cadrul Cabinetului de Neuropsihiatrie infantilă din Ambulatoriul Integrat al unității medicale.

Dr. Radu Enculescu este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara – Facultatea de Medicină, iar stagiul de rezidențiat l-a efectuat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Noul specialist va acorda consultații copiilor și adolescenților care se confruntă cu afecțiuni precum tulburările din spectrul autist, anxietate, depresie, tulburări de adaptare, psihoze, ADHD și alte probleme de sănătate mintală.

Programările la Cabinetul de Neuropsihiatrie infantilă – specialitatea Psihiatrie pediatrică – se fac la numărul de telefon 0741.151.346.

Programul de consultații al medicului este:

  • Luni și miercuri: 11:00 – 18:00
  • Marți, joi și vineri: 08:00 – 15:00

Psihiatria pediatrică este o ramură a psihiatriei care abordează componentele biologice, psihologice și sociale ale tulburărilor emoționale, comportamentale și de dezvoltare la copii și adolescenți. Prin integrarea acestui specialist, SJU Târgu-Jiu își consolidează serviciile dedicate sănătății mintale a celor mici.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button