LifestyleNews

O tânără din Gorj a făcut senzație și a luat Premiul I la un festival național

Simina Maria Popescu, tânăra interpretă de muzică populară din Târgu Jiu, a obținut Premiul I la prestigiosul Festival Național „Pe deal la Telormănel”, desfășurat la Roșiori de Vede, județul Teleorman.

Artista a declarat că fiecare premiu are o însemnătate aparte, însă adevărata satisfacție vine din emoția scenei și interacțiunea cu publicul.

„Mă întorc acasă, bucuroasă de la Roșiori de Vede, unde am obținut premiul I la Festivalul Național „Pe deal la Telormănel”. Fiecare premiu pentru mine are o însemnătate specială, dar cel mai important este apariția pe scenă, alături de o orchestră profesionistă, interacțiunea cu publicul, bucuria de a cânta în fața celor mai specialiști jurați, de la care mereu am învățat lucruri minunate. Mă înclin în fața dumnealor!”, a transmis interpreta.

Simina Maria Popescu a mulțumit, de asemenea, Orchestrei Ansamblului „Burnasul”, dirijată de maestrul Adrian Grigoraș, precum și publicului prezent la eveniment, care a primit-o cu căldură și aplauze.

Festivalul „Pe deal la Telormănel” este unul dintre cele mai importante concursuri de interpretare din zona folclorică, reunind tineri artiști din întreaga țară, jurizați de specialiști de renume.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button