News
Se pune poprire și pe ajutorul social

Autorităţile locale vor putea pune popriri asupra unei părţi din ajutorul social, în situaţia în care beneficiarul acumulează datorii la bugetul local, spune vicepremierul Tanczos Barna. Prevederea în acest sens apare în proiectul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării şi pus în dezbatere publică.
Primarul afirmă că măsura este propusă în condiţiile în care ”sunt foarte, foarte mulţi cetăţeni care primesc ajutorul social şi nu plătesc nici impozite, nici taxe, nici amenzi” şi anunţă că administraţiile locale vor avea şi alte instrumente prin care îi vor putea constrânge pe contribuabili să achite datoriile către bugetele locale.





