Scene incredibile, desprinse parcă dintr-un film de comedie cu accente dramatice, au avut loc în vara anului 2021, în comuna Logrești.
Un bărbat de 64 de ani a fost condamnat după ce a condus un tractor pe drumurile publice, deși nu avea dreptul, fiind și sub influența alcoolului. Mai mult, în timpul urmăririi, un polițist s-a urcat din mers în căruța tractată pentru a-l putea opri.
Totul s-a petrecut în iulie 2021. Bărbatul mersese cu tractorul și remorca să ajute un consătean la transportul unor lemne. Seara, după ce ar fi consumat bere la o cârciumă din sat, între cei doi a izbucnit un conflict legat de plata muncii. Supărat, tractoristul s-a urcat la volan și a plecat spre casă.
Consăteanul a sunat la 112 și a anunțat că prin sat circulă un bărbat care conduce un tractor sub influența alcoolului și fără a avea acest drept.
Polițiștii din Târgu-Cărbunești s-au intersectat rapid cu utilajul pe DC 31 Popești, însă șoferul a ignorat semnalele regulamentare de oprire și și-a continuat deplasarea.
Într-un gest extrem, unul dintre agenți s-a urcat din mers în căruța tractată de tractor, înainte ca acesta să părăsească drumul comunal. Vehiculul a fost oprit pe un teren aflat la aproximativ 10 metri de șosea.
Testat cu aparatul etilotest, bărbatul a avut o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești, analizele de sânge au indicat o alcoolemie de 2,23 g‰ la prima probă și 1,99 g‰ la a doua.
În fața anchetatorilor, inculpatul a susținut că a consumat alcool la aniversarea nepotului său și că nu ar fi ieșit cu tractorul pe drumurile publice, ci doar l-ar fi testat prin curte. El a recunoscut că știa că nu are dreptul să conducă acel vehicul, din cauza categoriei necorespunzătoare a permisului.
Testarea cu poligraful a indicat însă comportament simulat la întrebările relevante, potrivit raportului Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Gorj.
Acum, magistrații l-au găsit vinovat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis corespunzător categoriei. Instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 1 an și 5 luni de închisoare.
Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de 2 ani, perioadă în care bărbatul trebuie să respecte măsurile impuse de autorități.






