UPDATE | Accidentul de la Turceni, clarificat de polițiști: fără dosar penal! Tatăl minorului nu a depus plângere!
Foto arhivă
Noi informații au fost transmise de polițiști în cazul evenimentului rutier produs la intrarea în orașul Turceni, județul Gorj.
Potrivit acestora, incidentul a fost încadrat, în final, ca o simplă tamponare. Adolescentul rănit în urma impactului a suferit un traumatism ușor la nivelul capului. De asemenea, tatăl minorului nu a depus plângere, motiv pentru care nu a fost întocmit dosar penal în acest caz.
De altfel, legislația actuală prevede că, în cazul accidentelor rutiere soldate cu vătămări ușoare, punerea în mișcare a acțiunii penale se face doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În lipsa acesteia, cauza poate fi clasată, chiar dacă victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii au mai precizat în acest caz că niciunul dintre șoferii implicați nu consumase alcool, rezultatele testărilor fiind negative.
Cercetările au fost astfel încheiate, cazul fiind soluționat ca eveniment rutier fără consecințe grave.




