Cum se va face selecția angajaților care trebuie dați afară din cadrul unei primării din Gorj
Tensiune maximă și decizie crucială în administrația locală din Țicleni, unde Consiliul Local a adoptat luni, 27 aprilie, o nouă organigramă, evitând astfel un posibil blocaj financiar major și riscul ca salariile angajaților să nu mai poată fi plătite.
Potrivit consilierului local Constantin Brănescu, situația a fost generată de solicitarea Instituției Prefectului Gorj de reducere a numărului de posturi, fiind inițial propusă eliminarea a 14 funcții din cadrul aparatului administrativ.
După două respingeri consecutive ale organigramei, în ședința de astăzi s-a ajuns la o variantă de compromis, în urma discuțiilor cu specialiști din domeniile resurse umane, contabilitate și juridic. Astfel, numărul posturilor vizate de reorganizare a fost redus semnificativ, de la 14 la doar 5, în principal ca urmare a pensionărilor și a posturilor vacante.
Posturile rămase în discuție vor fi scoase la concurs, care va fi organizat de o comisie externă, formată din specialiști ai Prefecturii Gorj, pentru a asigura transparența procesului. La selecție vor participa și observatori din partea Consiliului Local.
În urma unui amendament votat de consilierii locali, a fost desființat un post din cadrul serviciului de evidență a populației, măsură care a permis salvarea unui post de muncitor.
În final, reorganizarea vizează cinci posturi: două de muncitor, unul de referent, unul în cadrul Poliției Locale și unul la Evidența Populației.
Noua organigramă a fost adoptată cu unanimitate de voturi și o abținere.
Consilierul local a explicat că problemele actuale își au originea în deciziile luate în perioada 2011–2012, când angajații unor servicii publice au fost integrați în organigrama Primăriei, ceea ce a dus în timp la suprapuneri și dublări de funcții.
Autoritățile susțin că adoptarea acestei reorganizări a fost esențială pentru stabilitatea financiară a instituției, fiind preferată o soluție echilibrată, care să reducă impactul social și să asigure funcționarea administrației locale.






