News

Un bărbat din Murgești, Turceni, a încălcat ordinul de protecție și s-a întors acasă! Vezi ce a pățit

Un bărbat din Murgești, orașul Turceni, a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. Deși avea interdicție să se apropie de locuință și de victimă, acesta a fost găsit din nou în curtea casei, ignorând complet măsurile dispuse. Pe lângă acuzațiile de violență în familie și amenințare, este cercetat și pentru nerespectarea ordinului de protecție.

”În dimineața zilei de 4 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi prin plângere de o femeie de 36 de ani, din localitatea Murgești, despre faptul că a fost agresată fizic și amenințată de soțul său.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în ziua de 2 iunie a.c., în jurul orei 20:00, în timp ce femeia se afla în curtea locuinței comune, a fost lovită cu pumnul în zona brațului drept, de către soțul său, de 44 de ani, pe fondul consumului de alcool, provocându-i leziuni, totodată fiind amenințată cu moartea, fapte care i-au creat o stare de temere.

A fost întocmit formular de evaluare a riscului, reieşind că există un risc iminent, fapt pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, față bărbat, acesta fiind obligat să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță de 50 metri față de victimă și de locuința comună.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

În seara de 4 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, față de bărbatul de 44 de ani, constând în aceea că, în jurul orei 20:00 a fost identificat la domiciliul comun, unde locuiește soția sa, de pe raza orașului Turceni, sat Murgești, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, iar față de acesta s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. – IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button