Un „tânăr” șofer de 76 de ani a făcut prăpăd! A intrat pe interzis, a lovit o mașină de poliție și alte șapte autoturisme
Un șofer în vârstă de 76 de ani a provocat un accident în lanț, după ce a pătruns pe o stradă cu sens unic, pe unde accesul era interzis. În urma impactului, bărbatul a lovit nu mai puțin de opt autoturisme, printre care și o autospecială de poliție aflată în misiune.
Accidentul s-a produs marți, 4 august, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Râmnicu Sărat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, șoferul, din Ploiești, ar fi intrat pe sectorul de drum cu acces interzis, iar apoi a pierdut controlul volanului și s-a izbit de mașinile aflate pe traseu.
În urma coliziunii, unul dintre polițiștii aflați în autospecială a fost rănit. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.






