NewsȘtiri

Operații, plicuri și judecată! Cazul medicului Neață ajunge la final

Procesul pentru luare de mită în care este judecat chirurgul Gheorghe Neață, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, se apropie de final… cel puțin teoretic.

Miercuri, 9 iulie, judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit un nou termen pentru pronunțarea sentinței: 5 august 2025.

„Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: În baza art. 391 alin. 1 Cod pr. pen., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 05.08.2025. Supusă controlului judiciar odată cu fondul. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.07.2025”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Dosarul este pe rol încă din toamna anului 2021, iar medicul este acuzat de procurori că ar fi primit mită de la pacienți. Anchetatorii l-au interceptat la vremea respectivă în timp ce, simțind pericolul anchetei, se ruga să fie „păzit de procurori”.

 

Deși cazul se află de ani buni pe rolul instanței, abia în luna august se așteaptă un verdict în acest dosar care a provocat interes și controverse în spațiul public.

Rămâne de văzut dacă Tribunalul Gorj va pune punct sau urmează o nouă rundă de amânări.

Până atunci, toți ochii sunt ațintiți asupra datei de 5 august, ziua în care chirurgul Gheorghe Neață ar putea afla dacă scapă sau nu de acuzațiile de corupție.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button