News

Un polițist este acuzat că a furat bani din casa unei victime și i-a pierdut la păcănele

Un polițist în vârstă de 27 de ani din Prahova a ajuns în centrul unui scandal de proporții, după ce este acuzat că ar fi furat aproape 1.000 de euro din locuința unei persoane chiar în timpul unei cercetări.

Mai mult, anchetatorii susțin că agentul și-ar fi amanetat inclusiv laptopul de serviciu pentru a obține bani pe care i-ar fi cheltuit la jocurile de noroc.

Potrivit informațiilor apărute în anchetă, tânărul polițist, încadrat la Biroul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Câmpina, ar fi devenit dependent de păcănele și ar fi încercat în repetate rânduri să facă rost de bani pentru a-și alimenta viciul.

Cazul a ieșit la iveală în urma unor verificări interne efectuate de structurile de control ale Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. În urma constatărilor, pe numele polițistului a fost deschis un dosar penal.

IPJ Prahova a anunțat că agentul a fost pus la dispoziție și că împotriva acestuia a fost declanșată și procedura disciplinară.

Polițistul, absolvent al Academiei de Poliție, activa de aproximativ cinci ani în cadrul IPJ Prahova. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualelor fapte comise.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button