News

Un polițist băut a făcut accident și a fugit

Un polițist în vârstă de 21 de ani, din Constanța, este cercetat după ce ar fi provocat un accident rutier, apoi a părăsit locul faptei.

El ar fi lovit un autoturism în care se aflau trei femei, apoi a părăsit locul accidentului, dar s-a prezentat ulterior la sediul Poliției Rutiere, unde s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Două dintre femei au fost rănite ușor. În plus, în accident ar fi fost avariate, pe lângă cele două autoturisme aflate în trafic și două mașini parcate în zonă. Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07.00, la intersecția dintre bulevardul Mamaia și strada I.G. Duca, în municipiul Constanța.

Verificările au arătat că tânărul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța.

Reprezentanții Inspectoratului au transmis că instituția se delimitează „ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea, cu prevederile privind statutul polițistului și cu codul de etică și deontologie”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button