Mărturia cutremurătoare a unei femei din Dănești, Gorj! Bătăi misterioase în toiul nopții, după două decese în familie
O poveste care a stârnit numeroase reacții în mediul online vine din comuna Dănești, județul Gorj. Ioana a relatat, pentru pagina de Facebook „Cronici Paranormale”, o serie de întâmplări pe care spune că le-a trăit după moartea tatălui și a bunicului său.
Tânăra vorbește despre bătăi misterioase în ușă în miez de noapte, zgomote fără explicație și descoperiri neobișnuite la mormântul tatălui, mărturisind că experiențele au marcat-o profund și că, până astăzi, nu a găsit o explicație pentru cele petrecute.
Redăm mai jos mărturia integrală a Ioanei, publicată pe pagina „Cronici Paranormale”:
„Farmece și Morți Trimiși Noaptea Acasă – 2026, Dănești, Gorj
Am și o întâmplare căreia nu i-am găsit explicația și care ne-a lăsat, atât pe mama, cât și pe cei cărora le-am spus, surprinși. Tatăl meu a murit în februarie. Până la cele șase săptămâni ale lui, a murit și tatăl lui. După cele șase săptămâni ale bunicului meu, practic, într-o dimineață mi-a spus mama că a auzit ciocănituri în ușa camerei ei, care dă într-o altă construcție încă neterminată. Câinii noștri obișnuiau să doarmă acolo, și cel mare dormea chiar la ușă.
Primul gând a fost că el a dat cu coada în ușă — mai făcea chestia asta. A mai trecut o săptămână, iar acum dormim în camere alăturate, despărțite printr-o ușă, dar nu o închidem. Nu mai știu exact ziua, dar știu că era ora 3:21 când am sărit din pat auzind trei pumni puternici în ușă.
M-am dus la ea, și ea la fel de speriată ca mine. Eu, nebună, voiam să ies afară — nu m-a lăsat. Inițial am crezut că este mama lui tata; noi stăm în aceeași curte, nu ne înțelegem, și am crezut că vrea să ne sperie. Am încuiat ușile și ne-am pus înapoi la somn. Dimineața am intrat pe camere — toate camerele prindeau toate colțurile casei și intrările. Nu se vedea absolut nimic.
Ceva similar am mai pățit acum mulți ani, cu o bătaie în scările din fața casei — suna precum ai bate cu un ciomag în beton. Cei bătrâni aveau pe atunci vite și crezusem că a ieșit una dintre ele, cu toate că m-am uitat pe geam și nu am văzut nimic.
Am ieșit afară, tot în jurul orei 3, să verific totuși — nu a fost absolut nimic nici atunci.Și multe altele. La mormântul tatălui meu am găsit candela arsă invers, cu ceva hârtie în ea — am și filmare. Mulți zic că nu se mai practică în zilele noastre, doar că mulți nu cred până nu le trăiesc pe pielea lor. Am fost mereu atrasă de fenomene, dar nu voiam să le și trăiesc.
Bunica mea se ocupă cu practici neortodoxe. Foarte multe lucruri găsite, fără vreo explicație logică. O să le aranjez în câteva rânduri și îți voi mai trimite. Îți trimit și poza cu candela despre care ți-am scris — se vede clar că a fost ceva ars în capac: hârtie, fotografie”.





