News

Un muncitor sezonier român a murit după ce a fost lăsat să stea două zile inconștient fără ajutor medical

Un bărbat român în vârstă de 50 de ani, angajat sezonier la o podgorie din Baden-Württemberg, Germania a murit după ce a rămas inconștient timp de aproximativ două zile în camera în care era cazat, fără ca nimeni să solicite intervenția serviciilor de urgență. 

Potrivit relatărilor presei germane și române, Janos M. ar fi suferit o urgență medicală în octombrie 2025, iar colegii de muncă și responsabilii fermei nu au chemat ambulanța în intervalul în care a rămas la podea. 

Ajutorul a venit abia după ce fiica sa, îngrijorată de lipsa veștilor, a organizat intervenția medicală din România și a venit în Germania cu sprijinul unei asociații locale. Bărbatul a fost transportat la spital, însă a intrat în comă și a murit cu puțin timp înainte de Crăciun. 

Cazul a atras atenția autorităților: poliția a deschis o anchetă, iar dosarul a fost preluat de parchet. Rămâne neclar dacă ancheta va stabili responsabilitățile exacte pentru întârzierea ajutorului medical, mai ales în contextul în care, potrivit surselor, actele de identitate ale bărbatului au dispărut și acesta ar fi lucrat fără contract și, posibil, fără asigurare medicală. 

Familia a descris întreaga experiență drept un coșmar, în parte și din cauza costurilor legate de transport, repatriere și înmormântare. Asociația care a sprijinit familia a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi cheltuielile. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button