Zi specială în familia unei vedete din Târgu Jiu
Cătălin Măruță, cunoscutul om de televiziune originar din Târgu Jiu, a transmis un mesaj emoționant pentru mama sa, Rusalina, cu ocazia zilei de naștere a acesteia.
Prezentatorul TV a publicat pe rețelele de socializare un mesaj plin de recunoștință și iubire, în care a vorbit despre rolul important pe care mamele îl au în viața copiilor lor și despre sacrificiile pe care le fac zi de zi fără să ceară nimic în schimb.
„Să ne iubim părinții. Să îi căutăm mai des. Să le spunem că îi iubim cât încă îi avem lângă noi”, a transmis Cătălin Măruță, într-un mesaj care a emoționat numeroși urmăritori.
Vedeta a subliniat că abia odată cu maturizarea ajungem să înțelegem cu adevărat câtă iubire, grijă și putere poate ascunde o mamă. În încheiere, acesta i-a transmis mamei sale urarea „La mulți ani, Mica!”, alături de un mesaj simplu, dar profund: „Te iubim și îți mulțumim pentru tot”.






