News

Accident în lanț la Ciuperceni, provocat de un moldovean: două persoane au ajuns la spital după impactul dintre trei vehicule! FOTO


Un accident rutier în lanț s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08:30, pe DN 1C, între localitățile Ciuperceni și Livada, județul Satu Mare. În urma impactului dintre trei vehicule, două persoane au fost rănite și transportate la spital.

Potrivit informațiilor transmise de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, accidentul a fost semnalat prin apel la 112, iar echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului.

Din primele cercetări efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul aflat în fața sa.

Mașina lovită, condusă de un bărbat de 61 de ani din județul Maramureș, a fost proiectată într-o altă autoutilitară care circula în față, la volanul căreia se afla un bărbat de 57 de ani din municipiul Satu Mare.

În urma impactului, doi pasageri din autoturism au fost răniți. Este vorba despre un bărbat de 46 de ani și o femeie de 65 de ani, ambii din județul Maramureș. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au testat toți șoferii implicați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii rutieri continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button