Societate

Un lăutar cunoscut din Gorj are nevoie de ajutor. Ce i s-a întâmplat

Un cunoscut lăutar din Gorj, rămas paralizat parțial, după un accident vascular cerebral are nevoie de sprijin financiar.

Costică Pobirici este un cunoscut lăutar din comună Runcu.

În vara anului 2023,  a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a rămas parțial paralizat.

De atunci, bărbatul nu a mai putut cânta la vioară, iar veniturile familiei au scăzut. Tânărul Nicolae Simionescu, președintele  Asociației „Dizabil în slujba comunității” a lansat un apel la gorjenii de bine să doneze diverse sume de bani pentru a-l sprijini pe lăutar.

“Este vorba despre un domn de la Runcu, pe nume Costică Pobirci. Este un fost lăutar, deoarece, în momentul de față, nu-și mai poate exercita profesia din cauza faptului că a făcut un accident vascular foarte complicat, în sensul în care, în momentul de față, nu mai poate mișca mâna suficient de bine încât să poată cânta la vioară, așa cum făcea în trecut. Cazul acesta a fost mediatizat în presa locală, în urmă cu ceva timp, eu am văzut și am luat legătura cu omul respectiv. Și m-a ajutat și Departamentul de Asistență Socială din cadrul primăriei Runcu cu care am o colaborare foarte bună, în sensul în care dânșii mă ajută să ajut, la rândul meu diferite cazuri sociale.

Costică Pobirci are familie, are un sprijin, are soție, are un fiu, din câte am înțeles, dar din cauza faptului că nu mai poate cânta, veniturile acestei familii s-au redus foarte mult. Vă dați seama că tot ce ține de tratamente medicamentoase, tot ce ține de recuperare poate implica și anumite costuri, chiar dacă o mare parte din procesul de recuperare din fericire este decontat de statul român”, a transmis Nicolae Simionescu.

Cine vrea să îl ajute o poate face sunând la numărul de telefon: 0724 007 590 sau pot face donații în contul: RO10BACX0000002478804000 deschis la Unicredit Bank Târgu-Jiu pe numele de Leonard Pobirci, fiul lui Costică.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button