Mesaj pentru minerii și energeticienii din CE Oltenia: Să fie fermi, atunci când își apără drepturile!
Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, le recomandă foștilor colegi să lupte pentru a-și obține adeverințele de vechime în muncă.

Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu deficit mare de personal în producție în urma valurilor de pensionări și concedieri, din ultimii ani. Manu Tomescu afirmă că, în trecut, erau 7-800 de salariați pe un grup energetic, azi, abia dacă mai sunt 200. Fostul lider sindical spune că grupurile merg prin sacrificii enorme ale salariaților rămași în activitate.
“Când eram în activitate și luptam și protestam pentru recunoașterea condițiilor de muncă, și atunci am avut probleme cu adeverințele, însă nu am cedat și ne-am luptat în așa fel încât să ne apărăm drepturile și interesele. De asta îi și sfătuiesc și de asta am și sfătuit să fie fermi,atunci când își apără drepturile, pentru că o adeverință de vechime nu este altceva decât recunoașterea condițiilor în care și-au desfășurat activitatea salariații din Complexul Energetic Oltenia. Ori mi se pare nedrept și umilitor ca angajatorul să refuze să le elibereze aceste adeverințe de vechime în așa fel încât oamenii să beneficieze după zeci de ani de activitate într-o muncă foarte grea, pentru că munca în Complexul Energetic Oltenia este din ce în ce mai grea. Nu se poate compara cu munca de acum zeci de ani, când, vă dau un exemplu, așa erau 7-800 de salariați pe un grup energetic, iar, astăzi, dacă mai sunt 200. S-a redus undeva la 2/3 din numărul de personal din producție, dar cu toate astea, activitatea continuă, grupurile merg prin niște sacrificii enorme duse de salariații care au rămas în activitate, pentru că ei trebuie să acopere tot fluxul de producție care a rămas descoperit în urma acestui plan de închidere, prin care n-au făcut altceva decât să închidă locuri de muncă, dar cu toate astea, activitatea acolo, unde se funcționează 24 de ore din 24, este din ce în ce mai grea”, a precizat Manu Tomescu.





