Spital nou pe cinci nivele și un heliport la Gorj! Vezi unde ar urma să fie construit
Autoritatea municipală din Motru are planuri mari. Vrea să construiască un spital nou în oraș, care va avea cinci nivele și un heliport. Edilul de Motru, Cosmin Morega, are proiectul gata, acum urmează partea cea mai grea să găsească și finanțarea unui astfel de proiect gigantic.
Spitalul va avea subsol, utilizat la maxim, cu laboratorul de imagistică medicală, farmacie, cu sterilizare și chiar cu morgă. La parter, conform proiectului, va exista o recepție, spațiul de triaj al bolnavilor și imagistica de urgență. La etajul unu este prevăzut să funcționeze blocul operator și ATI, iar la al doilea etaj va fi maternitatea, obstetrica și secția pentru nou născuți. Următoarele trei etaje vor fi aferente chirurgiei și medicinei generale, iar la următorul etaj va fi secția de pediatrie urmat de secția de ginecologie. Terasa noului spital ar fi dedicată unui heliport, anunță autoritatea locală care promite investiții consistente în sănătatea motrenilor.
Autoritățile județene au promis un spital nou la Târgu Jiu, iar primarul municipiului a anunțat public că va susține echipa și partidul care va face credibil acest viitor proiect pentru municipiu, dar și pentru județ.
Bravo. Sigur facem. Dar mai bine avea finanțarea, că proiectul îl făceam eu in jumătate de zi.
:))))