Șeful SAS Gorj, reconfirmat președinte al Corpului Național al Polițiștilor din județul nostru
Membrii Corpului Național al Polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și-au ales noua conducere a Consiliului Teritorial pentru mandatul 2026–2030. Adunarea Generală a avut loc pe 29 mai, în Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în prezența unui număr mare de polițiști membri ai organizației.
În cadrul ședinței au fost prezentate principalele preocupări ale Corpului Național al Polițiștilor, precum și proiectele și beneficiile destinate membrilor organizației.
De asemenea, activitatea a debutat cu intonarea imnului național și un moment de reculegere în memoria polițiștilor căzuți la datorie.
Comisarul-șef de poliție Alin Lăzăroiu, șeful Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Gorj și președintele în funcție al Consiliului Teritorial, și-a prezentat bilanțul mandatului anterior și obiectivele pentru următorii patru ani.
În urma votului exprimat de membri, Alin Lăzăroiu a fost reconfirmat în funcția de președinte al Consiliului Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor Gorj pentru mandatul 2026–2030.
Din noua echipă de conducere fac parte vicepreședinții Horațiu Costinel Guriță și Valentin Andrei Știrban, trezorierul Florina Valentina Brihac, secretarul Adriana Becea, precum și membrii Nicolae Cătălin Tomescu, Nicolae Ionuț Popescu, Vili Ionuț Pogan și Constantin Păuna.






