News

ANPC le-a pus gând rău jucăriilor LaBubu

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au făcut, în această săptămână, peste 200 de controale la operatori economici din stațiunile de pe litoral, au oprit activitatea la 29 dintre aceștia și au dat amenzi de 800.000 de lei.

Printre neregulile constatate: comercializarea unor produse periculoase sau a unor jucării cu deficiențe, precum kendama sau copii ale păpușilor chinezești LaBubu, cu care ANPC ilustrează bilanțul controalelor.

Au fost sancționate, de asemenea, pentru servicii prestate în spații neautorizate și vânzarea unor alimente alterate, nesigure sau depozitate în condiții necorespunzătoare.

ANPC a ilustrat comunicatul despre rezultatul controalelor cu imaginea unei tarabe la care se vând copii ale păpușilor LaBubu – un fenomen care a creat isterie în rândul copiilor, dau și al unor vedete, după promovarea de către diverși influenceri, și l-a transformat în milionar pe antreprenorul chinez care a lansat pe piață monstruleții de jucărie cu dinți ascuțiți.

Jucăriile kendama, pe care ANPC și-a exercitat vigilența alături de monstruleții LaBubu, au fost și ele „fenomen” în urmă cu mai mulți ani, însă entuziasmul consumatorilor s-a stins între timp.

Principalele abateri identificate au fost comercializarea unor produse periculoase, precum “kendama”, care pot provoca accidentări sau a unor tatuaje ce pot determina sensibilizarea pielii și apariția reacțiilor alergice, comercializarea unor jucării cu deficiențe de informare sau fără marcajul CE, ce dovedește conformitatea produsului cu normele de siguranță ale Uniunii Europene, prestarea serviciilor în spații neautorizate, lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate, lipsa afișării certificatului de clasificare/ înregistrare în spațiile de cazare, confort și siguranță necorespunzătoare în camerele destinate turiștilor (lenjerii/perne/saltele neigienizate, neconforme, grupuri sanitare cu depuneri grosiere de impurități).

De asemenea, comisarii au mai descoperit produse produse alimentare nesigure, fără elemente de identificare și caracterizare, depozitate și păstrate în condiții necorespunzătorare, dar și produse  alimentare de origine vegetală cu modificări organoleptice, improprii consumului uman.

Totodată, sursa citată precizează că inspectorii ANPC au descoperit că unii operatori economici foloseau echipamente sau ustensile cu grad ridicat de uzură și cu depuneri grosiere de gheață și că unele produse alimentare nu aveau menționate substanțele cu potențial alergen în produsele alimentare.

Comisarii ANPC au mai descoperit nereguli privind deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română, lipsa informațiilor privind perioada promoțională, comercializarea unor suveniruri fără date de identificare și caracterizare și fără instrucțiuni de întreținere și informarea incompletă a consumatorilor privind compoziția fibroasă a produselor textile, precum și lipsa traducerilor în limba română.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button