News

Trafic de droguri în cluburi și la festivaluri: angajată SRI și militar IGSU, implicați într-o rețea destructurată de anchetatori

O amplă rețea de trafic de droguri a fost destructurată de polițiști și procurori din București, iar printre persoanele cercetate se numără o angajată a Serviciului Român de Informații și un militar din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, potrivit unor surse judiciare citate de tvrinfo.ro.

Cei doi ar fi făcut parte dintr-o grupare infracțională de amploare, considerată una dintre cele mai importante din Capitală, care comercializa mai multe tipuri de substanțe interzise în cluburi, la festivaluri și în mediul online.

Sursele citate susțin că rețeaua ar fi vândut aproximativ opt tipuri de droguri, de la substanțe cu efect anestezic până la cocaină, însă cei doi angajați ai instituțiilor de stat ar fi avut roluri limitate la distribuirea de ecstasy în locații prestabilite. În timpul perchezițiilor, în cazul angajatei SRI ar fi fost descoperite mai multe comprimate din categoria „Pink owl”, un tip de ecstasy considerat deosebit de puternic.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării acționau organizat, pe zone bine delimitate în cluburi, la mese, în toalete sau în sectoare distincte la evenimente de mari dimensiuni. De asemenea, aceștia ar fi utilizat inclusiv grupuri online și simboluri convenite pentru distribuirea substanțelor interzise.

Potrivit informațiilor din anchetă, militarul IGSU ar fi fost documentat într-un club din apropierea Lacului Floreasca, iar subofițerul din structura de informații ar fi acționat la un festival desfășurat în Sectorul 3 al Capitalei.

În total, 22 de persoane au fost arestate preventiv în acest dosar, în timp ce militarul IGSU se află sub control judiciar. Reprezentanții IGSU au transmis că se delimitează de orice fapte care încalcă legea, iar Serviciul Român de Informații nu a oferit, până în acest moment, un punct de vedere oficial.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button