News

Temperaturi de -15°C, ninsori, polei și ger polar în România, în următoarele 48 de ore

ANM a emis o nouă informare meteorologică pentru următoarele ore în România. Urmează două zile cu temperaturi scăzute, chiar de până la -15 grade Celsius, ninsori, polei și ger polar.

Este valabilă o informare meteorologică în intervalul 8 februarie 2026, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00 în care meteorologii anunță precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, răcire a vremii în mai multe zone din țară.

„Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei, iar începând cu seara zilei de luni și până marți seara în special în Oltenia, Banat și Transilvania, precum și zonele de munte.

Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 5…10 l/mp, iar în zona montană și în sud-vestul teritoriului de 15 l/mp. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5…10 cm, iar la munte, în general de 15 cm. Izolat se va forma polei sau ghețuș.

În sud-vestul, sudul și estul țării, local vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h, iar în Munții Banatului și la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor depăși 80…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, geroasă în noaptea de luni spre marți (9/10 februarie) în Moldova și estul Transilvaniei. Astfel, în aceste regiuni temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 3 grade, iar cele minime în general între -15 și -5 grade”, transmite ANM.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button