Accident mortal pe DN 56! Un tânăr bulgar a plecat din România după ce ar fi lovit mortal un bărbat

Un accident rutier mortal s-a produs în dimineața zilei de 2 octombrie, pe DN 56A, în localitatea Cetate, județul Dolj. Un bărbat de 69 de ani, din județul Timiș, a fost găsit inconștient pe carosabil, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați după ce bărbatul a fost descoperit căzut pe șosea. La fața locului, victima era în stare de inconștiență, iar echipajul medical sosit la intervenție a constatat ulterior decesul acesteia.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că bărbatul fusese victima unui accident rutier, însă conducătorul vehiculului implicat nu mai era la locul evenimentului.
Polițiștii au demarat cercetările pentru identificarea șoferului. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta este un tânăr de 31 de ani, cetățean bulgar, care, potrivit IPJ Dolj, după producerea accidentului ar fi părăsit teritoriul României.
Pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, polițiștii doljeni au colaborat cu Direcția Regională Poliție Vidin, în cadrul cooperării polițienești internaționale.
În urma demersurilor, tânărul s-a prezentat în cursul serii la sediul Poliției Municipiului Calafat.
După administrarea probatoriului și efectuarea cercetărilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, fiind cercetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În cursul zilei, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.





