CFR Marfă a depus oficial cererea de intrare în faliment, marcând sfârșitul unui capitol important din transportul feroviar de stat din România. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Oana Gheorghiu, care a descris situația drept „cronica unui eșec anunțat”, acuzând ani de amânări, neîncasări și soluții temporare în locul reformelor reale.
În paralel, statul român mizează pe o nouă companie, Carpatica Feroviar, înființată pentru a prelua treptat rolul operatorului de marfă de stat. Compania, aprobată de Guvern în 2024, a ajuns deja la peste 1.000 de angajați și își continuă extinderea rapidă, cu obiectivul de a depăși 1.400 de salariați în perioada următoare.
„CFR Marfă și-a depus cererea de faliment și nu mai prestează ca operator, iar noi executăm planul de business aprobat de Comisia Europeană. CFR Marfă nu mai are licență de transport din data de 9 mai și Carpatica își desfășoară planul de business”, a declarat directorul Carpatica Feroviar, Daniel Apostolache.
Acesta susține că noua companie își propune să evite greșelile trecutului și să funcționeze eficient, fără cheltuieli inutile. „Am învățat lecțiile trecutului”, a transmis el, precizând că modelul de operare este deja în plină implementare.
Carpatica Feroviar operează în prezent transporturi de marfă pe rute internaționale, inclusiv spre Ungaria, Austria și Ucraina, și are printre clienți companii importante din energie și industrie, precum OMV Petrom, Complexul Energetic Oltenia sau Salrom.
Noua companie dispune de un parc feroviar format din aproximativ 200 de locomotive și peste 6.000 de vagoane, cu o vârstă medie de peste trei decenii.
CFR Marfă, care avea aproape 3.000 de angajați la finalul anului trecut și datorii de peste 4,7 miliarde de lei, își încheie astfel activitatea după ani de declin, în care numărul angajaților a scăzut constant de la peste 30.000 la sfârșitul anilor ’90.






