News

Fenomen inexplicabil în Târgu Jiu. O bilă de lumină a plutit prin curtea unei familii 

O întâmplare care sfidează orice explicație continuă să dea fiori unei familii din Târgu Jiu, chiar și după mai bine de 15 ani. O femeie susține că, într-o noapte petrecută în curtea casei, a văzut o sferă luminoasă care plutea în zigzag, după care a dispărut fără urmă.

Povestea a fost făcută publică pe pagina de Facebook „Cronici Paranormale”, unde sunt adunate mărturii despre fenomene inexplicabile din România.

Redăm mai jos întreaga istorisire:

„Apariții Globulare în Fundul Grădinii – 2010/2011, Târgu Jiu

De data aceasta revin cu o poveste legată de mama mea. Mi-a amintit de acea întâmplare povestea cu lumina aceea sferică.

Mamei mele i s-au întâmplat mai multe lucruri cel puțin ciudate de-a lungul timpului, despre celelalte voi scrie cu alte ocazii.

Noi stăteam la casă. Întâmplarea cred că a avut loc în jurul anilor 2010-2011 (nu mai rețin exact). Era noapte, destul de târziu chiar, iar mama mea s-a dus cu ceva treabă până în „fundul curții”, cum vine vorba. Nu mai știu exact motivul pentru care a fost nevoită să se ducă în miez de noapte în acea parte a curții. Accesul în acea zonă era relativ anevoios pe timp de noapte, pentru că nu exista nicio sursă de lumină.

În zona în care s-a întâmplat ciudățenia despre care voi scrie imediat, se afla WC-ul acela tipic românesc, „buda imperială”, cum o mai numeam eu, sau „WC-ul din fundul curții”. Dintr-o dată, atenția i-a fost atrasă de ceva ce părea a fi o bilă rotundă, albă, sclipitoare, de dimensiunea unei mingi de tenis de câmp. Bila respectivă mergea în zigzag, coborând de deasupra WC-ului din curte și plutind către colțul gardului care dădea spre vecini.

Mama, intrigată, a urmărit acea bilă cum a coborât la colțul acelui gard. A pornit imediat către zona respectivă, avea la ea o brichetă cu lumină și a cotrobăit tot acel perimetru cu ajutorul luminii de la brichetă. Nici urmă de bilă, parcă se evaporase.

Inițial, când ne-a povestit, am crezut că era vorba de un lampion, dar am exclus imediat acea variantă. Lampionul ar fi lăsat o urmă, ceva, ar fi avut o altă dimensiune, un alt soi de lumină și nu s-ar fi deplasat în zigzag. Mama mea a fost destul de aproape de acea bilă și ar fi putut vedea cu ușurință, dată fiind lumina pe care acea sferă o făcea, dacă era vorba de flacăra unui lampion sau nu.

Nici până în ziua de azi nu ne putem explica ce a fost cu bila aia, de unde provenea. Nu s-a întâmplat nimic ciudat în perioada imediat următoare, dar încă ne mai gândim la ce ar fi putut fi”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button