Pași pentru pornirea grupului nr.5 Rovinari. Au început probele
Angajații de la Termocentrala Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia au început problemele pentru pornirea celui mai modern grup din companie, nr.5.
Lucrările de modernizare a grupului nr.5 de la Termocentrala Rovinari au fost finalizate, în sfârșit, după 10 ani de când au fost demarate. Investiția s-a ridicat la peste 100 de milioane de euro.
La sfârșitul săptămânii trecute angajații colosului energetic au început probele pentru pornirea grupului nr.5. Directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Laurențiu Ciurel, susține că Rovinariul va intra cu 3 grupuri funcționale, în iarnă, însă nu crede că va avea lignit pentru a le ține pe toate pornite, ci numai pentru 2.
“Pornirea grupului 5 a început deja. Am făcut primele probe. Le avem planificate până marți. Încercăm să uscăm sistemul sub presiune, să introducem abur în turbină, să facem niște probe complexe și cu arzător și tot ce mai trebuie pe acolo. Așa că 5-ul este deja o certitudine. Nu știu să spun dacă va fi cărbune. Probabil că pentru 3 grupuri nu va fi. Va fi poate pentru două așa, alternativ. Rovinariul va intra cu 3 grupuri în iarnă. Deocamdată al 6-lea, cel puțin pe hârtie, trebuie închis la anul. Rovinariul va intra cu 3 grupuri în iarnă într-o schemă normală, dar de funcționat nu cred că se va putea funcționa cu 3, doar cu 2”, a precizat Laurențiu Ciurel.