News
Apel umanitar în Prigoria: O familie a rămas fără locuință după un incendiu devastator
Tragedie în satul Dobrana, comuna Prigoria, județul Gorj. Familia Ochian, formată din Ileana și Valerică, a rămas fără locuință și bunuri de strictă necesitate în urma unui incendiu care le-a mistuit întreaga gospodărie. Flăcările au distrus tot ce au agonisit într-o viață, lăsându-i fără adăpost și resurse.
Comunitatea locală s-a mobilizat și a lansat un apel public pentru sprijin. Cei care doresc să ajute pot dona sume de bani la magazinele „Cataleya” din Dobrana sau în contul bancar RO69BACX0000002000578000, titular Morariu Adriana, cu mențiunea „Ajutor pentru Familia Ochian”.
Fiecare donație contează, iar solidaritatea poate aduce un nou început acestei familii greu încercate.