Bărbat rănit într-un accident provocat de o tânără șoferiță
Un accident rutier a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Timișoara, dintre Calea Urseni spre localitatea Giroc.
Incidentul s-a petrecut luni, atunci când o femeie în vârstă de 31 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, explică reprezentanții IPJ Timiș.
În urma impactului, bărbatul a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat de urgență la spital.
Conform informațiilor furnizate de polițiști, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.