News

Ei sunt concurenții care vor participa la Festivalul „Maria Apostol” de la Runcu!

Emoțiile cresc înaintea unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate muzicii populare românești. Organizatorii celei de-a XV-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Muzică Populară „Maria Apostol” au anunțat lista concurenților care au trecut de etapa de preselecție și care vor evolua pe scena festivalului ce va avea loc pe 19 iunie 2026, în comuna Runcu.

Preselecția s-a desfășurat luni, 15 iunie, fiind organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Juriul a avut o misiune dificilă, având de ales dintre 83 de tineri interpreți înscriși din mai multe județe ale țării, nivelul artistic al participanților fiind apreciat ca fiind unul foarte ridicat.

Festivalul este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Runcu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

Competiția se va desfășura pe două categorii de vârstă.

La secțiunea dedicată soliștilor vocali cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani s-au calificat 18 concurenți din județele Gorj, Dolj, Sălaj, București, Teleorman, Mureș, Hunedoara, Timiș și Giurgiu. Gorjul va fi reprezentat de Bratu Andreea-Valentina, Dadovici Daria-Maria, Hica Ștefania-Miruna, Macarie Adelina-Cristina, Malacu Andreea-Raluca, Nanu Emma-Anastasia și Răducu Oana-Teodora.

La secțiunea soliști vocali cu vârste între 16 și 24 de ani s-au calificat 17 concurenți din Gorj, Vaslui, Dolj, Hunedoara, Olt, Iași, Argeș, Mehedinți, Timiș, Bihor și Mureș. Din partea județului Gorj vor intra în concurs Frățilescu Daria-Nicola, Pîrlăgeanu Denisa, Stana Ioana-Elena și Tîlvescu Fabian.

 

Festivalul-concurs „Maria Apostol” reprezintă un omagiu adus regretatei interprete gorjene care a marcat folclorul românesc prin vocea și repertoriul său autentic. Scopul manifestării este descoperirea și promovarea tinerelor talente, susținerea noii generații de interpreți și păstrarea valorilor autentice ale cântecului popular românesc.

Concurenții sunt așteptați pe 19 iunie la Casa Muzeu „Maria Apostol” din Runcu, unde, începând cu ora 13:00, vor participa la repetiția finală alături de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Concursul propriu-zis va începe la ora 17:00.

Organizatorii le-au transmis felicitări tuturor celor 83 de participanți înscriși la preselecție și le-au urat succes concurenților care au obținut calificarea în etapa finală a festivalului. Evenimentul promite și în acest an un adevărat spectacol folcloric, reunind pe scena de la Runcu unele dintre cele mai promițătoare voci ale muzicii populare românești.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button