Promiteau curent gratuit și racordări la rețea, dar au ajuns după gratii. Doi olteni, arestați pentru o înșelăciune de 300.000 de lei

Un bărbat și o femeie din municipiul Craiova au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că au înșelat zeci de persoane cărora le-ar fi promis racordări la rețeaua de energie electrică și o lună de consum gratuit.
Potrivit IPJ Dolj, cei doi sunt cercetați pentru înșelăciune, participație improprie la furt și participație improprie la executarea ori folosirea unor instalații clandestine destinate ocolirii echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică.
Anchetatorii au stabilit că, în luna mai 2026, suspecții ar fi indus în eroare 28 de persoane, dintre care 27 din comuna Coțofenii din Față și una din comuna Goiești. Aceștia le-ar fi spus că, prin intermediul unei asociații pe care o administrează, vor fi racordați la rețeaua electrică și vor beneficia, timp de o lună, de energie consumată gratuit.
În realitate, susțin polițiștii, au fost realizate 28 de instalații electrice clandestine, conectate ilegal la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice. Pentru aceste lucrări, beneficiarii ar fi achitat sume cuprinse între 8.000 și 16.000 de lei, fără să fie montate contoare și fără întocmirea documentelor prevăzute de legislația în vigoare.
Prejudiciul estimat în dosar este de aproximativ 300.000 de lei.
La data de 18 iunie, în urma administrării probatoriului și sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
În ziua următoare, Judecătoria Filiași a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit legii, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.





