Trebuie să vezi asta!

Super Lună Albastră astăzi, 30 august Cea mai mare Lună Plină din 2023

Luna Plină apare pe cer astăzi, 30 august, iar aceasta va fi una dintre cele mai luminoase și mai mari Luni din anul 2023.

„Luna Albastră”, așa cum a fost numită, nu are nimic de-a face cu nuanța sa, însă încă din anii 1940 a fost denumită astfel cea de-a două Lună Plină dintr-o lună calendaristică. Astfel, Luna Plină de astăzi, 30august, este o Lună Albastră pentru că este a doua Lună Plină din august.

La fel ca prima Lună Plină din august, Luna Sturionului din 1 august, Luna Albastră va fi , de asemenea, o Super Lună, fapt ce înseamnă că are loc într-o perioadă în care Luna este mai aproape de Pământ, astfel că va părea mai mare pe cerul nopții.

Faza de Lună Plină are loc la 04:34 (ora României)

Potrivit Space.com, Super Luna Albastră va apărea pe cer imediat după apusul Soarelui, în jurul orei 20:00 (ora României). Totuși, acesta nu va fi momentul în care Luna va fi cea mai mare și mai luminoasă. Momentul exact al Lunii Pline este atunci când ajunge la 180 de grade de Soare, în opoziție completă cu steaua noastră pe cerul văzut de pe Pământ.

Așadar, Luna se va vedea toată noaptea pe cer, iar Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” informează că faza de Lună Plină are loc la 04:34 (ora României). De asemenea, cu ochiul liber, Luna va părea plină de pe 30 august până la 1 septembrie.

Cum apare o Super Lună?

Lunile Pline au loc în jur de 12,4 ori pe an, iar asta înseamnă că, o dată la fiecare 2,8 ani, o perioadă de 12 ani luni calendaristice are 13 Luni Pline. Astfel, una dintre acele luni calendaristice va avea două Luni Plini, iar a doua va fi Luna Albastră.

Următoarea Super Lună Albastră va avea loc în ianuarie 2037

Deși o Super Lună Albastră poate avea loc de două ori în aceeași lună calendaristică, astfel de evenimente astronomice pot avea loc și la 20 de ani distanță, potrivit NASA. Agenția spațială americană informează că perioada medie între Super Lunile Albastre este de 10 ani.

Următoarea Super Lună Albastră va avea loc în ianuarie 2037, urmată de încă una în martie 2037.
Deși nu va fi o Super Lună Albastră, iubitorii de astronomie vor avea șansa de a vedea o altă Super Lună în 2023. Luna Plină din 29 septembrie va fi a patra Super Lună consecutive și va fi ultima din acest an. PotrivitSpace.com, următoarea Super Lună va avea loc în 18 septembrie 2024.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button