Un tânăr de 24 de ani, angajat ca și casier la o sală de jocuri din București, a fost reținut de polițiști după ce a pus la cale o înscenare șocantă pentru a ascunde dispariția unor bani din încasări. Acesta a reclamat că a fost atacat și amenințat de doi indivizi care l-ar fi obligat să le dea 1.500 de lei, însă ancheta a scos la iveală un adevăr cu totul diferit.
Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul a sesizat autoritățile în data de 13 mai, susținând că, în timpul programului de lucru din ziua precedentă, a fost agresat de un necunoscut care l-ar fi tăiat în zona abdomenului cu un obiect ascuțit. Mai mult, acesta a declarat că un al doilea bărbat l-ar fi amenințat și i-ar fi cerut 1.500 de lei, sumă pe care ar fi predat-o de frică.
Gravitatea acuzațiilor a declanșat imediat o anchetă pentru identificarea presupușilor agresori. Numai că investigațiile au dus la o concluzie surprinzătoare: nimic din ceea ce povestise casierul nu era adevărat.
Polițiștii au stabilit că tânărul le oferise celor doi bărbați suma de 1.500 de lei cu titlu de împrumut și că își însușise, fără drept, 1.000 de lei din încasările societății la care lucra.
Pentru a da credibilitate poveștii și pentru a justifica lipsa banilor, acesta și-ar fi provocat singur o rană superficială în zona abdomenului folosind un obiect ascuțit.
După ce și-a pus în aplicare planul, bărbatul a alertat autoritățile și a încercat să convingă anchetatorii că a fost victima unei tâlhării violente.
În urma probelor administrate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 4 au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare.
Tânărul urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunerea legală, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.






