News

Panică într-un bloc după ce un incendiu a izbucnit la o garsonieră

Panică într-un bloc din municipiul Suceava. 70 de persoane şi-au părăsit locuinţele, în noaptea de joi spre vineri, după ce un incendiu a izbucnit într-o garsonieră situată la etajul al treilea al imobilului.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 1:00 noaptea. La sosirea echipajelor de intervenţie, flăcările se manifestau în interiorul garsonierei, situată la etajul al treilea al imobilului, iar din interior a fost salvat proprietarul, în vârstă de 52 de ani, relatează News.ro.

Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD în stare de semiconştienţă şi transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare.

„Pe timpul misiunii salvatorilor, au fost evacuate şi s-au autoevacuat 70 de persoane (toate adulte), două pisici şi un căţel. Două femei, de 21, respectiv, 55 de ani, cu atac de panică, au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital. Misiunea pompierilor militari s-a încheiat în jurul orei 4:00, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de aparatul de gătit (aragaz) pornit şi lăsat nesupravegheat”, au transmis cei de la ISU Suceava.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button