
Un bărbat de 58 de ani din Țicleni a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului pe un drum județean. Alcoolemia de 0,45 mg/l i-a adus un dosar penal.
“La data de 19 iulie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au identificat în trafic un bărbat, de 58 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 A Țicleni, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste împrejurări, bărbatul a fost condus la Spitalul Târgu Cărbunești unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





