Bătaie generală după miezul nopții! Cinci bărbați au ajuns în arest după scandalul din fața căminului cultural

O noapte de distracție s-a transformat într-un scandal de proporții într-o comună din județul Dolj. Cinci bărbați au fost reținuți de polițiști după o bătaie izbucnită în fața căminului cultural din Rast, conflictul având loc în toiul nopții, pe fondul consumului de alcool.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dolj, incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 1 iunie, în jurul orei 02:00. Polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 26 de ani care a reclamat că a fost agresat fizic în fața căminului cultural din localitate.
Ancheta a scos la iveală faptul că scandalul a pornit spontan între două grupuri. De o parte se aflau doi bărbați de 26 și 47 de ani, iar de cealaltă parte trei bărbați cu vârste de 38, 39 și 42 de ani. În urma conflictului, participanții și-ar fi aplicat reciproc lovituri.
După mai multe zile de cercetări, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Rast au trecut la măsuri ferme. Cei cinci suspecți au fost ridicați și duși la audieri, iar în urma probelor strânse în dosar au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de lovire sau alte violențe.
Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând ca procurorii să decidă ce măsuri vor fi luate în continuare.
Acțiunea polițiștilor a beneficiat și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, semn că autoritățile au tratat cu maximă seriozitate incidentul care a tulburat liniștea comunității din Rast.





