Societate

Soarta „determinaților” din CE Oltenia.” Unii vor fi păstrați, cei cu carnet de partid”

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, este convins că mare parte din cei 1800 de angajați încadrați pe perioadă determinată în CE Oltenia vor fi dați afară, în 2025.

Constantin Crețan afirmă că din rândul “determinaților” vor mai rămâne, după ce le vor expira contractele, în primăvara anului viitor, doar cei care au carnet de partid. În opina sa, mare parte din cei 1800 vor fi dați afară pe motiv că au fost “indisciplinați”. Din cauza lipsei de personal au fost readuși în CE Oltenia și pensionari pe posturi cheie în cariere și termocentrale. Și aceștia au contracte tot pe perioadă determinată.

“Unii vor fi păstrați, cei cu carnet de partid. Altora, care n-au fost disciplinați, le vor fi încetate contractele de muncă. Vor avea contracte pe perioadă nedeterminată cei susținuți de clanurile politice. Mare parte din ei vor fi dați afară pe motiv că au fost indisciplinați și nu au votat așa cum le-au cerut ei și așa mai departe. Sunt o masă de manevră ei și familiile lor. Sunt folosiți pentru a-i vota. Administrația a adus pensionari înapoi în companie, în birouri, aceia sunt o problemă. Au adus pensionari în producție, pentru că s-au confruntat cu o mare problemă, nemaiavând specialiști. Au fost aduși, pentru că noii angajați nu fac față tehnologiilor de acolo. Au lipsă de personal. Din cauza lipsei de experiență a unora într-o termocentrală poate fi pus în pericol un întreg județ. Pensionarii au contracte tot pe perioadă determinată. Sunt de neînlocuit, pentru că nu au angajat tineret pe care să-l formeze în ultimii 10-15 ani de zile. Nu au specialiști”, a precizat liderul FNM.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button