Sindicat acuză Jandarmeria de ture de 19 ore și „montat gresie”, conducerea respinge acuzațiile

Un nou scandal a izbucnit la malul mării după ce Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a făcut publice acuzații grave privind condițiile de muncă în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, potrivit unei sesizări distribuite pe Facebook.
Reprezentanții sindicatului susțin că în unitate ar exista ture de lucru de până la 19 ore, urmate de perioade insuficiente de odihnă, personal militar ar fi implicat în activități neconforme statutului profesional, inclusiv montarea de gresie pe holurile unității, ceea ce ar caracteriza un climat de „umilință și abuz în serviciu”.
Într-o scrisoare anonimă primită de organizație, un jandarm își descrie situația ca fiind una de epuizare profesională, unde „ture interminabile” și „activități incompatibile cu pregătirea și statutul militar” afectează negativ timpul liber și repausul legal. În plus, acesta afirmă că teama de repercusiuni împiedică sesizarea directă a acestor probleme de către cadrele militare.
Conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanța a emis un comunicat în care neagă ferm orice încălcare a drepturilor personalului sau a statutului militar. Potrivit oficialilor, posibilele prelungiri de program sunt prevăzute de reglementările legale și se aplică în funcție de „situația operativă complexă” a misiunilor de ordine publică.
De asemenea, conducerea a precizat că orele suplimentare sunt recuperate, iar activitățile de întreținere și reparații din unitate sunt de regulă realizate de personal contractual specializat. Participarea jandarmilor la astfel de lucrări s-ar fi făcut exclusiv pe bază de voluntariat, ca sprijin în perioadele aglomerate.





