
Un autoturism parcat la poarta unui imobil din comuna Lelești, județul Gorj, a fost cuprins de flăcări în noaptea de 7 spre 8 februarie. Deși în spațiul public au apărut informații privind o posibilă incendiere intenționată, verificările efectuate de pompieri și polițiști au arătat că focul a fost provocat de un scurtcircuit la bateria mașinii, fără indicii de faptă penală.
“În urma informațiilor vehiculate în spațiul public, referitoare la faptul că un autoturism ar fi fost incendiat în mod intentionat, în noaptea de 7-8 februatie a.c.,
Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul IPJ Gorj este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate de către echipajele de intervenție ale ISU Gorj și de către polițiști, s-a stabilit că incendiul la un autoturism parcat la poarta unui imobil din comuna Lelești a fost provocat de un scurtcircuit la bateria autoturismului.
Totodată, proprietarul autoturismului a declarat că nu are suspiciuni cu privire la o posibilă faptă intenționată, neexistând indicii care să conducă la ipoteza unei incendieri deliberate.
Precizăm că incendiul nu a fost de natură să pună în pericol vieți sau să producă alte pagube materiale.
În aceste condiții, nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





