News

Vedetă din România, prinsă în Spania din cauza inundațiilor

Recentul dezastru natural din Spania a semănat teamă și nesiguranță printre locuitorii regiunilor afectate, inclusiv în rândul comunității românești care locuiește în zonele din apropierea orașului Valencia.

Deși nu se află direct în zona afectată, Bianca Pop, fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, difuzată de Antena 1, a împărtășit cu îngrijorare situația dificilă din Alicante, oraș situat la aproximativ 80 de kilometri de Valencia. Vedeta a declarat că deși zona în care se află nu a fost lovită direct de inundații, cerul este întunecat și încărcat de nori, iar condițiile meteorologice și infrastructura afectată au creat un sentiment de izolare și nesiguranță. Autostrăzile au devenit inaccesibile, iar posibilitatea de a călători spre alte orașe, inclusiv spre consulat, este limitată din cauza condițiilor nefavorabile.

„Eu stau în Alicante și momentan nu sunt afectată. Însă a fost și aici aproape de unde locuiesc, la 50 de kilometri. Tot așa de rău ca în Valencia, ba chiar mai rău, aș spune. Nu-mi vine să cred, e groaznic! Autostrada spre Valencia e ruptă, spre Castellon la fel. Dacă vrei să mergi la consulat sau ai vreo problemă urgentă, nu te poți deplasa. Suntem blocați aici, nu se poate merge, dacă ai treabă acolo”, a declarat Bianca Pop într-un interviu acordat pentru Fanatik.

 

Aceasta a adăugat că ploaia torențială a creat un disconfort major, deoarece zona Alicante este cunoscută pentru climatul său uscat, cu precipitații foarte rare. „Noroc că ne-a ocolit pe noi. Sper să nu vină de acum, pentru că e noros. Mă rog să nu zică de ploi la televizor. Aici nu plouă câte cinci luni, nu vezi gram de ploaie. Și acum a plouat într-o zi cât într-un an. A plouat și la mine două zile, dar nu a fost așa groaznic ca în Valencia. Mă înspăimântă ce văd în jur și gândul că poate să vină și aici. La ce ape sunt în Valencia, poate afecta totul pe zeci de kilometri”, a adăugat vedeta, exprimându-și temerile cu privire la posibilitatea ca inundațiile să se extindă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button