NewsȘtiri

Scandal violent la Târgu Jiu! Tânăr acuzat că și-a agresat fosta parteneră și a ignorat ordinul de protecție, pus sub control judiciar

Un nou episod tensionat într-un conflict mai vechi dintre doi foști parteneri din Târgu Jiu a ajuns în atenția poliției, după ce un tânăr de 21 de ani este acuzat că și-a agresat fosta concubină, i-a furat bani și a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Instanța a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Gorj, incidentul s-a produs în seara de 12 februarie, când femeia, în vârstă de 31 de ani, a apelat numărul de urgență 112 și a reclamat că fostul partener ar fi agresat-o în timp ce se aflau într-un taxi. Din verificări a reieșit că tânărul ar fi sustras 500 de lei din geanta acesteia și, pe fondul unui conflict verbal, ar fi strâns-o de gât.

Polițiștii au stabilit că, prin apropierea de victimă, tânărul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu în iunie 2025, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femeie.

Inițial, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul poliției, fiind cercetat pentru furt, lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție. Ulterior, procurorii au dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

Anchetatorii au constatat că între cei doi există un istoric conflictual complex, cu mai multe dosare penale deschise anterior pentru violențe, amenințări și furt.

Inclusiv femeia a fost cercetată în trecut în cauze penale legate de relația dintre cei doi, semn că tensiunile dintre foștii parteneri s-au amplificat în timp.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button