Satul din Gorj în care au mai rămas doar 20 de oameni!
Un sat din județul Gorj se stinge încet, iar poveștile celor rămași în urmă sunt cutremurătoare. În Rătez, localitate aparținătoare comunei Godinești, mai trăiesc astăzi doar 20 de persoane, majoritatea vârstnici, după ce tinerii au plecat în căutarea unui loc de muncă și a unui trai mai bun. Realitatea din sat a fost surprinsă într-un reportaj realizat de echipa Digi24.
Casele părăsite și ulițele pustii au luat locul forfotei de altădată, când satul era plin de copii și familii tinere. Astăzi, cei care au rămas privesc cu tristețe cum localitatea dispare de la un an la altul.
„Oamenii sunt pe cale de dispariție”, spune o femeie născută și crescută în Rătez. Cu nostalgie, aceasta își amintește vremurile în care satul era plin de viață. „Atunci era multă lume, erau mulți copii. Tineretul a plecat”, povestește localnica.
Viața de zi cu zi a devenit tot mai grea pentru puținii locuitori rămași. În sat nu există nici măcar un magazin, iar pentru consultații medicale oamenii trebuie să parcurgă șapte kilometri până la cel mai apropiat medic. Pâinea este adusă cu mașina într-un punct din sat, unde localnicii se întâlnesc pentru a-și face cumpărăturile.
Autoritățile locale spun că au încercat să revitalizeze zona și să atragă investitori sau turiști, însă fără succes. Primarul comunei Godinești, Aurariu Coman, afirmă că, în afara agriculturii, posibilitățile de dezvoltare economică sunt reduse, deși în trecut Rătez era cunoscut pentru podgoriile sale, iar vinul produs aici era apreciat chiar de domnitorii români.
Aurariu Coman recunoaște că viitorul este îngrijorător și avertizează că, dacă fenomenul depopulării va continua, unele sate din Gorj riscă să rămână complet pustii.






