Societate

Reformă și la Ambulanță. Ce se va întâmpla cu SAJ Gorj

Factorii de decizie de la București iau în calcul, ca măsură de reformă în sistemul sanitar din România, comasarea Serviciilor Județene de Ambulanță.

Tiberiu Tătaru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, afirmă că s-ar dori comasarea a câte două-trei servicii județene. Potrivit șefului SAJ Gorj, măsura nu-i va afecta pe angajații instituției din județul nostru. Unii directori ai Serviciilor Județene de Ambulanță ar urma, însă, să-și piardă funcțiile.

 “Cea mai vehiculată idee, în acest moment, este aceea a comasării mai multor servicii de ambulanță, două sau chiar trei într-o singură structură teritorială. Cu alte cuvinte, se discută despre desființarea structurilor actuale și înființarea unor servicii teritoriale de ambulanță care să cuprindă două sau trei județe. Chiar și în cazul în care această reorganizare s-ar implementa, nu vorbim despre disponibilizări în rândul personalului de intervenție, ci, doar la nivel de conducere. Este posibil ca în județele care se vor uni să dispară funcții precum managerul sau directorul economic, adică lucruri insignifiante vizavi de activitatea esențială a ambulanței, și anume salvarea de vieți. Toate aceste discuții legate de reorganizări nu afectează sub nicio formă salariații de rând, adică personalul medical, asistenții, ambulanțierii. Există doar o mică probabilitate de schimbări punctuale în structura de conducere. Este, deocamdată, doar un draft de lucru. Și noi am intrat în posesia lui, dar nimic nu este finalizat sau aprobat oficial. La ultima întâlnire de acum două săptămâni cu Ministerul Sănătății, nu ne-a furnizat informații concrete, ci doar asigurări că nu va fi disponibilizat niciun angajat din sistem”, spune Tiberiu Tătaru.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button