NewsSocietate

BOMBĂ pentru economia Gorjului! Investiții de peste 11,5 milioane de euro și 62 de locuri de muncă

Patru investiții finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, cu o valoare totală de peste 11,5 milioane de euro, sunt în plină implementare în județul Gorj.

Proiectele vor genera 62 de locuri de muncă și vizează domenii precum turismul, industria alimentară, producția industrială și organizarea de evenimente.

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au efectuat vizite pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a discuta cu beneficiarii despre măsurile necesare accelerării investițiilor.

La Motru, societatea Zirtivat Prod Com SRL investește aproape 1,5 milioane de euro într-o unitate de producție pentru produse de patiserie și cofetărie, proiect care va crea 9 locuri de muncă.

La Tismana, compania Las Palmas SRL construiește o sală de evenimente de aproape 1.100 de metri pătrați, în cadrul unei investiții de 4,4 milioane de euro, urmând să fie create 24 de locuri de muncă.

La Arcani, Dasconsult SRL dezvoltă o unitate turistică de 4 stele, cu spații de cazare, piscină interioară, saună și facilități de agrement. Investiția se ridică la aproape 1,3 milioane de euro și va genera 5 locuri de muncă.

Există însă și un proiect aflat în întârziere. Tot la Arcani, investiția de aproape 4,4 milioane de euro a companiei Metal Montaggi 2013 SRL, destinată construirii unei hale pentru producția de structuri metalice și creării a 24 de locuri de muncă, nu avea lucrările de construcție începute la momentul vizitei.

Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a avertizat că proiectele care nu înregistrează progrese reale vor fi analizate, iar dacă situația o impune, pot fi aplicate măsurile prevăzute în contractele de finanțare, inclusiv rezilierea acestora.

Toate cele patru investiții includ soluții pentru eficiență energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie, contribuind atât la dezvoltarea economiei locale, cât și la tranziția verde a județului Gorj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button