News

Filmul „Hai România” al generației de aur a fotbalului a început să ruleze la Târgu Jiu

Iubitorii de filme românești, dar mai ales microbiștii și cei care suspină după perioada în care echipa de fotbal a României era pe culmile cele mai înalte la nivel mondial, pot urmări filmul documentar „Hai România”. Acesta a început să ruleze în cinematografele din țară de la data de 1 martie. Și la Târgu Jiu, filmul pare a fi deosebit de apreciat, dovadă fiind faptul că la cinematograful din incinta mall-ului rulează chiar și de mai multe ori pe zi.

„Hai, România! – Povestea Generației de Aur” este filmul care spune povestea celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000. E statuia pe care o merită Generația de Aur și acum o primește.

Gheorghe Hagi, Emeric Ienei, Gică Popescu, Anghel Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Bogdan Stelea sunt doar câțiva dintre eroii acestui film care fac dezvăluiri în premieră, care își spun poveștile așa cum nu le-au mai spus niciodată până acum despre o perioadă pe care unii dintre noi am trăit-o, am sărbătorit-o pe străzi și pentru care am făcut nopți albe, iar alții doar au citit pe net. O perioadă care astăzi pare mai aproape de mit decât de realitate, despre care nici nu știi ce să crezi: A fost pe bune? Chiar am fost atât de mari odată? Chiar a trăit România asta? O perioadă în care naționala noastră a ajuns pe locul trei în lume, a reușit recordul a trei calificări consecutive la trei Campionate Mondiale și două calificări consecutive la două Campionate Europene. Și se bătea de la egal la egal cu cele mai mari echipe din lume. Și uneori chiar le bătea bine de tot! Hai, România!

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button