Primar din Gorj, despre majorarea impozitelor: „Astea sunt regulile, nu avem ce face”
Localnicii comunei Bălănești au început să-și achite taxele și impozitele locale majorate, de la 1 ianuarie 2026.

Majorarea dărilor la bugetul local a creat nemulțumire în rândul localnicilor comunei Bălănești. Cu toate acestea, oamenii au început să le achite. Primarul Ovidiu Pungan afirmă că le-a explicat oamenilor că legea a trebuit aplicată, pentru că, altfel, Curtea de Conturi ar fi impus recuperarea prejudiciului de la cetățeni.
“Să știți că oamenii vin să-și plătească taxele și impozitele. Majoritatea persoanelor nu sunt mulțumite de creșterea taxelor și impozitelor, fiindcă, până la urmă, asta este realitatea, se cunoaște în bugetul fiecărei familii această majorare a taxelor și impozitelor. Dar, în mare parte, tot aceleași persoane care au venit și au plătit în cursul anului și până la 31 martie, tot cam aceleași persoane sunt care vin să-și plătească contribuțiile către UAT-uri. Noi am fost sinceri față de cetățeni și le-am explicat formula care este, unde noi am aplicat pe curs și construcții, și pe curs construcții și teren intravilan minimul din ce s-a putut face, urmând ca numai extravilanul să fie majorat. Totul am făcut conform legii, deoarece nu vrem să avem surprize, când la vreun control al Curții de Conturi să vină să ne spună că nu am făcut bine taxele și impozitele și după aceea să mergem să recuperăm prejudiciul de la cetățeni. Astea sunt regulile, nu avem ce face. Nu cred că-i convine la nicio persoană, până la urmă, această majorare de taxe și impozite, dar noi trebuie să ținem minte că acest stat funcționează și din colectarea taxelor și impozitelor. Că, acum, nu se știe realitatea exactă cât la sută din acești bani pe care îi încasăm vor merge la bugetul consolidat al statului și câți ni se vor întoarce nouă înapoi, rămâne de văzut, dar în mare parte populația nu vede cu ochi buni această majorare de taxe și impozite”, a conchis edilul.





