Prefectura Gorj, tot în paragină. Ce se întâmplă cu proiectul de reabilitare
Proiectul de reabilitare a Palatului Administrativ din centrul Târgu-Jiului avansează în ritm de melc la Compania Națională de Investiții.

Corneliu Răducan Morega, recent revenit pe postul de prefect de Gorj, a discutat la Compania Națională de Investiții despre stadiul reabilitării Prefecturii Gorj. Reprezentantul guvernului în teritoriu a aflat că lucrurile sunt mult întârziate. Abia într-un an ar putea începe lucrările efective din cauză că nu a fost depusă toată documentația necesară la CNI.
„Principala mea problemă este repunerea pe tapet a proiectului de reabilitare a Prefecturii. Am luat, în sfârșit, legătura cu cei de la CNI, am reușit să iau legătura cu proiectanții, care sunt cumva divizați, adică unii sunt pe la Cluj, unii sunt pe la București, este așa o nebunie. Dar am reușit să iau legătura cu ei. S-a depus, acum ceva vreme, o documentație la CNI, s-au solicitat niște completări. Din discuțiile mele cu cei de la CNI, completările ar trebui să fie depuse zilele acestea. Dacă se constată că sunt conforme, documentația își va urma pașii mai departe, pentru că s-a pierdut foarte multă vreme cu acest proiect și cu această cerere de finanțare. Să nu uităm că, în mandatul meu trecut de prefect, mult înainte de cutremure, în 2021, eu am spus că Prefectura trebuie reabilitată și deja făcusem primii pași. S-au pierdut foarte mulți ani, s-a pierdut timp valoros, și marea problemă este că există, la momentul actual, o instituție care plătește chirii destul de mari, pentru că nu mai poate să funcționeze în sediul Prefecturii, și mă refer la Consiliul Județean. Există Direcția de Pașapoarte, care va trebui mutată, există Direcția de Permise Auto, care va trebui mutată. Se plătește deja chirie pentru cei de la AEP. Deci, sunt tot felul de cheltuieli care consider eu că nu trebuiau să fie, pentru că, la ora actuală, clădirea Prefecturii trebuia să fie reabilitată. Prefectura Dolj a început actele deodată cu noi, ei au terminat de refăcut Prefectura, noi suntem încă la stadiul de DALI (Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții). Va urma proiectul tehnic care va dura și acela probabil vreo jumătate de an, vor urma licitațiile care vor dura și ele cel puțin o jumătate de an, pentru că, vrem-nu vrem, asta este legislația românească. Deci, vom mai sta un an de zile cel puțin până ne apucăm efectiv de lucrări. Sper să nu am dreptate și să ne apucăm mai devreme de reabilitarea fizică a Prefecturii, dar șansele sunt destul de mici”, afirmă Corneliu Răducan Morega.





