News

Povestea tulburătoare a lui Adelin, studentul la Academia Navală, mort în accidentul produs în această dimineață! FOTO

De zece ori campion naţional la diverse sporturi şi student eminent, Adelin a murit duminică, la doar 23 de ani.

„Astăzi elevul si colegul nostru, Adelin Cotescu a încetat din viață! Dumnezeu să-l odihnească în pace pe campionul nostru!”, este mesajul postat de unul dintre antrenorii pe care tânărul i-a avut la Ato Tamashi Pitesti-Ashihara Karate.

Adelin era acum student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, iar duminică dimineaţa a apăsat prea tare pedala de acceleraţie. Într-o curbă, pe raza localităţii Budeasa, a pătrus pe contrasens şi s-a izbit violent de maşina condusă regulamentar de un alt tânăr, student la Facultatea de Medicină din Craiova, Cristi Muşat. Adelin şi Cristi au murit pe loc, singura supravieţuitoare fiind o tânără de 21 de ani care se afla în maşina lui Adelin.

Înainte de a merge la Academia Navală, Adelin a urmat Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I”. A impresionat aici prin modul în care a reuşi să îmbine psaiunea pentru sportul de performanţă cu cariera de militar.

„Cred că fiecare simțim că e ceva special la noi și pe bună dreptate. Am inceput să practic sport de contact la vârsta de 6 ani din pură plăcere, iar de la 7 ani a început să devină performanță. Am trecut prin majoritatea sporturilor de contact și în fiecare domeniu m-am afirmat.

Mă mândresc cu 10 titluri de campion național ( karate, judo, full-kempo, grappling, MMA, kickboxing), plus multe alte medalii câștigate la diferite concursuri. Am in total 28 de medalii, în spatele cărora este multă muncă, disciplină și cicatrici. Povestesc celor care mă întreabă, despre cum m-a schimbat sportul și cum m-a ajutat să învăț un milion de lecții importante, pe care le-aș fi învățat oricum, dar mi-a plăcut să transpir, să mă împing la limite fizice și psihice ca să le văd de sus, să le observ în liniște și să le asimilez cum trebuie.

Îmi amintesc de o întâmplare care m-a marcat: în anul 2013, participam la Campionatul Mondial în semifinala cu rusul Davidenko Dannil. In timpul meciului, acesta mi-a fracturat două coaste, dar asta nu m-a împiedicat să obțin victoria, in schimb, nu am mai putut juca în finală.

Poate pare superficial, dar când mi-a încolțit ideea de a veni in armată, una dintre primele căutări pe google a fost: ,,ȚINTEȘTE SUS, FII CEL MAI BUN!” Pentru că asta sunt acum și asta este prioritatea reală a nevoilor și valorilor mele.

Când am intrat în școală, a fost un domeniu nou, necunoscut până atunci și o altfel de provocare. A trebuit să învăț atât noțiunile teoretice necesare pentru a putea înțelege ce se întâmplă în jurul meu și apoi, cu ajutorul colegilor și instructorilor, am inceput să le aplic, descurcându-mă tot mai bine. Ador provocările și consider că poți fi bun în orice domeniu”, spunea Adelin în decembrie 2021.

Între timp tânărul a fost admis la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, fiind un student excepţional. Nu mai departe de primăvara acestui an el fiind trimis la o săptămână de antrenament organizată de Academia Navală a Spaniei la Cadiz.

„Am luat parte la marșuri în total de peste 130 de kilometri prin munți și păduri și la activități de orientare, topografie, supraviețuire, luptă urbană și cercetare. A fost o tabără grea și complexă, cu misiuni specifice infanteriei marine, în care am dormit 12 ore în 6 nopți.

Fiind foști subofițeri de infanterie – cercetare, ne-a fost ușor să ne adaptăm cerințelor, reușind să terminăm cu succes tabăra. Am fost felicitați și premiați cu patch-ul infanteriei marine și cu moneda lor”, spunea Adelin în luna martie a acestui an.

Din păcate, o jumătate de an mai târziu viaţa tânărului s-a curmat brusc.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button