Un bărbat de 52 de ani, în stare gravă după un gest șocant. Polițiștii încearcă să afle ce s-a întâmplat

Alerta a fost dată în jurul orei 01:00, când polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la faptul că o persoană era rănită.
Din primele verificări efectuate de oamenii legii a reieșit că bărbatul de 52 de ani și-ar fi provocat singur mai multe plăgi la nivelul feței, membrelor superioare și corpului. Polițiștii continuă însă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 01:00, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi intrat în curtea imobilului din municipiul Iași și ar fi agresat fizic un bărbat. Din primele verificări, a rezultat faptul că un bărbat de 52 de ani și-ar fi provocat răni la nivelul feței, membrelor superioare și al corpului cu un obiect tăietor-înțepător”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate. Potrivit informațiilor medicale, acesta a suferit multiple plăgi și a necesitat intervenție chirurgicală de urgență.
Ulterior, pacientul a fost internat în Clinica de Chirurgie III și se află sub supraveghere în secția de Terapie Intensivă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările incidentului și urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.





