PNL și PSD, acuzate că închid mineritul” mult mai abrupt” decât a cerut Bruxellesul
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, acuză partidele aflate la guvernare că vor să pună lacătul pe energia pe cărbune mai repede decât și-au asumat în fața Comisiei Europene.
Radu Miruță susține că forurile europene nu au solicitat României să închidă rapid producătorii de energiei pe bază de cărbune. În aceste condiții, deputatul USR îi întreabă pe parlamentarii PNL și PSD de Gorj de ce au votat în Parlament Legea decarbonizării care impune termene draconice pentru închiderea carierelor și grupurilor pe cărbune. Radu Miruță acuză că liberalii și social-democrații vor să pună lacătul pe minerit” mult mai abrupt” decât ar trebui. “Ei închid capacități de producție pe bază de cărbune, trebuiau să se închidă 2 grupuri de 600 de megawați împreună la 1 ianuarie 2023, au amânat până în octombrie 2023, dar se va întâmpla acest lucru și după aceea se vor închide mult mai abrupt. Adică, 1440 peste 2 ani și tot așa până în 2032. În spatele cărei perdele de fum se ascund ei? Nici Planul de restructurare, nici Planul Național de Redresare și Reziliență nu împung închiderea în ritmul în care fac cei de la PSD și PNL. Și atunci, de ce parlamentarii din județul Gorj în special și partidele de la guvernare au votat închiderea termocentralelor și carierelor mai mult decât o cere Comisia Europeană? A doua chestiune, nicăieri nu este interzis să pui ceva în schimb. Și ei au spus că nu pot pune până în 2023. Ok, până în 2023 nu ați fost în stare, pierdem 660 de megawați, dar mai rămân 6 grupuri care trebuiesc închise până în 2032. Deci, din 2023 până în 2032 mai sunt 9 ani. Comisia Europeană nu spune ce să faci în 9 ani, spune că în 9 ani trebuie să bifezi că vei scoate din producție aceste capacități, dar în acest interval nu-ți interzice să faci altceva, ba mai mult, îți dă niște bani pentru a face ceva. Eu, alături de colega mea Cristina Prună, am depus Legea responsabilității care spune că până în 2032 puteți scoate oamenii din cariere și închideți termocentrale doar dacă puneți altceva în schimb”, a conchis parlamentarul de Gorj.